Hipnoza erotica – exercitii preliminare pentru relaxare

“Se recomandă ca relaxarea să se realizeze într-o cameră lipsită de excitanţi senzoriali, cu luminozitate slabă şi confort termic, subiectul putând adopta una din următoarele trei poziţii:
1. decubitus dorsal (culcat pe spate);
2. poziţia în fotoliu (capul sprijinit, membrele superioare aşezate confortabil pe braţele fotoliului, cu coapsele uşor îndepărtate şi gambele în unghi drept);
3. poziţia „birjarului” (aşezat pe scaun, coloana uşor aplecată din talie şi braţele rezemate pe coapse).
In perioada de învăţare a tehnicii este indicată practicarea acesteia sub îndrumarea unui psiholog sau medic.
Subiecţii sunt instruiţi să lucreze şi acasă, de două ori pe zi, câte 7-10 minute. După însuşirea temeinică a tehnicii, se poate prelungi durata relaxării individuale până la 15 minute. în absenţa terapeutului, este recomandabilă utilizarea unor casete audio cu textul înregistrat.

Antrenamentul autogen cuprinde următoarele două cicluri de exerciţii:

Ciclul inferior („micapsihoterapie”):
1.trăirea senzaţiei de greutate în mâini şi picioare
2.trăirea senzaţiei de căldură în mâini şi picioare
3.controlul bătăilor inimii
4.controlul respiraţiei
5.perceperea senzaţiei de vasodilataţie în zona plexului solar
6.perceperea senzaţiei de vasoconstricţie în zona frunţii
Schultz consideră că aceste exerciţii se însuşesc într-un interval de şase până la zece săptămâni, subiectul reuşind să obţină, în urma practicării lor, un calm interior şi o stare hipnotică. După aproximativ 1 an de exersare şi stăpânire a tehnicii, se poate trece la ciclul superior, a cărui însuşire completă durează aproximativ 3-6 ani.

Ciclul superior („marea psihoterapie”):
1.concentrare pe culoarea preferată
2.concentrare pe culori impuse de terapeut
3.concentrare pe obiecte concrete
4.concentrare pe idei abstracte
5.trăirea „sentimentuluipropriu” (a stării afective preferate de subiect)
6.interogarea propriului subconştient.

Antrenamentul autogen poate constitui o bună metodă de „gimnastică a spiritului aplicată concentrării”.

 

 

! BIG SALE IN THE OWK !

! BIG SALE IN THE OWK !

Take the unique opportunity to buy various torture instruments,

& punishment aids, BDSM pictures, drawnings and posters from OWK

for an incomparable price !

The sale will be held

on Saturday, April 09, 2011 from 9:00 a.m. till 6:00 p.m.

(in the OWK-area)

There will be no entry fees reguired for all visitors, of course.

You can temporarily keep the bought things of a larger size at our place and pick it up later. We are also able to provide the transportation at your own expenses.

Just a short list of what you can find there: the cages, pillories, racks, immobilization crosses, whipping benches & trestles, wooden boxes, racing carriages, chains, whips, a lot of FEM-DOM themed pictures, drawnings & posters and much more !

(incl. original torture chair and cross from Quentin Tarantino film Hostel 2)

The prices will be stipulated in place. Bargain guaranteed !

Please confirm your participation as soon as possible at: owk@owk.cz

  • CALENDAR

    • March 2023
      M T W T F S S
        1 2 3 4 5
      6 7 8 9 10 11 12
      13 14 15 16 17 18 19
      20 21 22 23 24 25 26
      27 28 29 30 31  
  • CAUTARE

  • Primeste prin email DOMINARE.ro

    Adresa ta de email:

    www.erogen.ro

  • kink.ro bdsmforum.ro triskelion.ro

    www.ICRA.org

  • Labelled with ICRA

  • Copyright © 2010 Dominare.ro - Sub Tocul Ezadei. Toate drepturile rezervate.