Felul in care un sclav poate vorbi despre el insusi
Vreau sa propun o mica dezbatere in legatura cu felul in care supusul se va referi la propria persoana in cadrul unei discutii.
Voi exemplifica pentru a ma face mai bine inteleasa.
exemplul 1. adresarea se va face la persoana I singular – eu – supusul va spune “sunt sclavul Stapanei X, sunt o tarfa, sunt un virme” etc
exemplul 2. adresarea se va face la persoana a treia singular – el/ea – supusul va spune despre el insusi – “sclava acesta merita pedepsita, tarfa aceasta vrea sa fie umpluta in toate orificiile, sclavul acesta este in serviciul Dvs, Stapana” etc.
Eu prefer in cele mai multe din situatii prima varianta. Doar in rare ocazii, de cele mai multe ori in forced feminization cer supusilor sa foloseasca (uneori) a doua varianta de adresare fata de propria persoana, de cele mai multe ori pentru a ajuta supusul barbat sa isi accepte cat mai bine latura feminina pe care incerc sa o dezvolt in el. Din punctul meu de vedere folosirea persoanei I este mai fireasca si ajuta supusul sa isi asume si in viata de zi cu zi relatia de Dominare/supunere. Chiar daca exista o enorma diferenta intre comportamentul partenerilor in scena de dominare propriu-zisa si comportamentul acestora in societate, cred ca niciodata supusul nu trebuie sa nege fata de el fantasmele pe care le are in “dormitor”, tratand partenerul Dominant si in afara dormitorului cu respectul cuvenit (in sensul de a respecta regulile generale ale bunelor maniere).
A doua varianta este caracteristica stilului Gorean. Folosind persoana a treia atunci cand se refera la el insusi, supusul va fi nevoit sa isi aminteasca statutul de “obiect”, proprietate a Stapanului/Stapanei. De asemenea, am aflat pareri ale unor psihologi care spuneau ca folosirea persoanei a treia in cadrul jocurilor D/s pot proteja persoanlitatea persoanei sociale, ridicand un zid intre cele doua vieti complet diferite – persoana sociala care nu este nevoita sa se supuna cuiva, supusul sexual care nu are drepturi in fata Stapanei.
2 Comments
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Leave a comment
Mie nu-mi parea cine stie ce, dar in timp am descoperit ca aceste idei, sunt potrivite. Acum, nu sunt psiholog, dar banuiesc ca in timp voi afla chiar eu pe propria piele toate astea. Mai ales ca sunt probleme cu societatea si cei din jur.
Folosesc intotdeauna prima varianta, submisul se refera la sine insusi la persoana I-a, deoarece gasesc ca este mult mai autentic si ca ajuta la internalizarea sentimentelor submisive, la identificarea cu ele.
Uneori folosesc eu insami adresarea la persoana a III-a in scenariile de umilire, vorbesc despre el fara sa ma adresez direct lui ci facand afirmatii generale ca si cand ar fi deschise publicului “prin urmare acest submis este incapabil sa” ori ceva de genul. Este amuzant si in anumite situaii mai potrivit decat adresarea directa pe care o folosesc de obicei. nu permit sa se adreseze el in acest fel insa, el trebuie sa comunice exclusiv cu mine, adresandu-se mie si fiind conectat la statutul lui de submis.
Probabil si pentru ca objectificarea nu este o practica pe care o folosesc prea frecvent, iar daca o folosesc, “obiectului” nu ii este permis sa se adreseze in niciun fel.